Și-n bucurie îmi bate lacrima, că așa port eu sufletul pe afară. Mai am încă privirea rotundă ca globul din brad când se străduie să adune toate culorile laolaltă și să sufle în ele abur de viață.
Am pământ și apă în vene cât să modelez precum lutul de-o bucurie speranță, de-o trăire cheltuială de ore. Minutul de aur îmi bate în tâmplă, socotesc cu chibzuire că atât îmi e dat.
Și-n bucurie îmi bate lacrima, că așa e rostul simțirii mele. Am de dat cui primește și are ușa deschisă. Case goale de mobila inimii am vizitat adesea, dar unde lacătul e pus pe goliciune nu mai am drum.
Și-n bucurie îmi bate lacrima, că așa am înțeles acceptarea. Unde e strălucire își face loc și rugina.
Zilele Elenei 